Prima    Contact    Subdiviziuni    Întreprinderile silvice          
imprimare
Prima / Comunicare / Noutăţi / Măsuri drastice la SPL Vorniceni

Măsuri drastice la SPL Vorniceni

03.07.2020   4841 
 

 

În baza ordinului Agenţiei „Moldsilva” nr. 108 din 01.04.2020 „Cu privire la crearea Comisiei abilitate să efectueze ancheta de serviciu pentru stabilirea mărimii prejudiciului material şi a cauzei apariţiei lui”, Comisia de anchetă instituită, a supus verificării procesul de activitate în perioada 01.01.2019 - 31.03.2020 a SPL Vorniceni din cadrul Întreprinderii de Stat „Întreprinderea silvo-cinegetică „Străşeni”, în vederea stabilirii circumstanțelor de fapt și de drept, ce a dus la apariția lipsurilor și neajunsurilor în valoarea patrimoniului de stat gestionat, precum și stabilirii prejudiciului material pricinuit și cauzelor apariției lui.

         Comisia constată că, în baza procesului - verbal din 30 martie 2020 al Comisiei centrale de inventariere, instituită în cadrul ÎS ”ÎSC Strășeni” în baza ordinului nr. 74 din 26.03.2020, privind rezultatele inventarierii la SPL Vorniceni, valoarea totală a neajunsurilor/lipsurilor depistate la SPL Vorniceni, constituie 661 047,53 lei, respectiv în baza angajamentului de plată semnat, dl Vasile BUGA, angajat al SPL Vorniceni, și-a asumat obligațiunea benevolă să achite întreprinderii suma ce lipsește din vina sa.

De asemenea, Comisia de anchetă atestă că monitorizarea ineficientă a intrărilor şi ieşirilor unităţilor de transport din cadrul secţiei date, nu a permis asigurarea integrităţii mijloacelor fixe şi a bunurilor din cadrul secţiei date.

Administraţia Î.S. „Întreprinderea silvo-cinegetică „Străşeni”, era obligată să intervină cu măsuri eficiente pentru asigurarea integrității și pazei patrimoniului întreprinderii vizate și de a coordona și controla activitățile personalului cu atribuții de gestiune şi control, inacțiunile acesteia, au permis admiterea la activităţile de producere a personalului care a încălcat disciplina de muncă.

         Prin prisma celor invocate mai sus, Agenția „Moldsilva” constată o activitate insuficientă a administraţiei Î.S. „Întreprinderea silvo-cinegetică „Străşeni, ce se explică prin lipsa de control asupra personalului responsabil, nerespectarea obligațiunilor de funcție, stabilite de fișele de post a angajaţilor întreprinderii, ceea ce, în consecință admite cauzarea prejudiciului patrimoniului administrat, fapte ce nu pot fi tolerate, motiv pentru care,  în conformitate cu prevederile art. 207 alin. 2), 210 alin. 1) al Codului muncii 154-XV, din 28 martie 2003, art. 13 alin. 1) lit. d) al Legii contabilității nr. 113-XVI din  27 aprilie 2007, cu modificările si completările ulterioare, i) pentru măsurile necorespunzătoare admise în asigurarea  integrității, folosirii eficiente şi dezvoltarea bunurilor întreprinderii,dlui Cavcaliuc Sergiu - directorului entității silvice i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară „mustrare"; ii) pentru monitorizarea ineficientă a activității ce ține de valorificarea resurselor de materie primă (lemnul de lucru), dlui Chihai Sergiu - inginerului - șef în silvicultură i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară „mustrare"; iii) pentru organizarea ineficientă a ținerii evidenței cotabile (segmentul prelucrării producției lemnoase), precum și în domeniul pregătirii documentelor primare și mobilizării şi direcționării capacităților echipei contabile pentru atingerea scopurilor definite, dnei Olga Ciumacenco - contabilului - șef  i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară „mustrare"; iv) pentru monitorizarea ineficientă a organizării procesului de circulație a materiei prime (lemnul de lucru),dlui Staver Gheorghe - inginerului pază și protecția pădurilor ia fost aplicată sancțiunea disciplinară „mustrare".

Totodată, directorul ÎS ”ÎSC Strășeni” urmează, în termen proximi,  să elaboreze și  să aprobe în modul stabilit un mecanism și/sau al unui proces operațional descris, privind circulația și transportarea materiei prime la SPL Vorniceni, în vederea asigurării integrității patrimoniului public gestionat;  să antreneze în activitatea industrială a entității silvice  i) 1 specialist responsabil de recepția volumelor de materie primă transmise din ocoalele silvice, ii) 1 specialist în monitorizarea volumelor de producere și perfectarea bonurilor de lucru - activitate care prevede monitorizarea respectării normelor de consum a materiei prime la fabricarea produselor finite, iii) 1 specialist la depozitarea și comercializarea producției finite;  să asigure recepția cantității și calității mărfii de către consumator la depozitul vânzătorului, excluderii cazurilor de acceptare a returului mărfii deja livrate, peste termenul stabilit de cadrul normativ; să organizeze inventarierea patrimoniului întreprinderii, în strictă conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor Cu privire la aprobarea Regulamentului privind inventarierea, nr. 60  din  29.05.2012;  să perfecteze și să țină în modul stabilit Registrul privind intrările şi ieşirile unităţilor de transport din cadrul SPL Vorniceni, atât la transportarea materiei prime, cât şi a producţiei finite; să întreprindă măsurile ce se impun în vederea rambursării din partea persoanelor responsabile a valorii mărfii constatate ca neajuns/lipsă, precum și aplicarea acestora a sancțiunilor disciplinare, prin prisma prevederilor cadrului normativ în domeniul muncii;  să informeze sistematic conducerea Agenției ”Moldsilva”, precum și Consiliul de administrație al întreprinderii asupra modului de gestiune și rezultatele economico-financiare înregistrate în urma prelucrării masei lemnoase; precum și să expedieze Procesul - verbal al Comisiei centrale de inventariere din 31 martie 2020 în adresa organelor de drept abilitate pentru informare și autosesizare.

 

 
 

   

   

Adresa:
2001 Chişinău, b-d. Ştefan cel Mare 124
Tel:+373 (22) 27-23-06, 27-73-49
Fax: +373 (22) 27-73-45
Actualizat la: 21.10.2020
   Total vizitatori - 2107299
 
Acces Rapid