Prima    Contact    Subdiviziuni    Întreprinderile silvice          
imprimare
Prima / Comunicare / Noutăţi / DECLARAŢIA CONSILIULUI DIRECTOR AL AGENŢIEI „MOLDSILVA”

DECLARAŢIA CONSILIULUI DIRECTOR AL AGENŢIEI „MOLDSILVA”

02.03.2021   469 
 
Atacurile denigratoare în adresa silvicultorilor, provoacă nedumerire și revoltă în rândurile tuturor angajaților Agenției „Moldsilva”, iar noi directorii celor 26 de entităţi silvice nu putem privi cu nepăsare la acest spectacol al absurdului.
Suntem martorii unei campanii murdare și dezgustătoare din partea unor specialiști în manipulare, care din convingerea că „realizează lucruri mărețe” în așa zisele investigații, îşi permit să ocolească logica şi corectitudinea unor lucrări silvotehnice oportune, toate acestea fiind puse în slujba unor interese meschine, departe de realitatea pădurilor noastre.
Luptătorii pentru idealuri obscure şi-au regizat lupta pentru „adevărul suprem” în perioada de exploatarea a arboretelor, când pădurea necesită intervenţii logice şi argumentate de specialişti, iar ţinta a fost aleasă tocmai pentru a reuşi neadevăruri multe cu mijloace puţine (filmări, interpretări greşite, afirmaţii dure fără dreptul la replică, etc.)
Insinuările și înjosirile au lovit exact în persoanele care din naivitatea (ce ar fi păcat să n-o apreciezi și să n-o respecți) ce-i caracterizează, au fost surprinși în plin proces de lucrări silvice care poate aspectual sunt mai specifice, dar au menirea să facă clară perspectiva pădurilor.
În ultima perioadă strigătele şi injuriile au devenit parte indispensabilă a fondului forestier, fiind aduse acolo de unii indivizi care jonglează cu informaţii de specialitate, lipite la nimereală şi promovate în spaţiul public de către amicii cu scopuri mult mai „măreţe” şi îndepărtate, decât vegetaţia forestieră de sub picioare.
Perioada de „agitaţie” a acestor tipi a inclus minciuni, insinuări și aberații, vorbind total fără argumente despre sume de bani, liste, semnături şi alte fapte neverosimile, menite să aducă învinuiri în adresa silvicultorilor.
Suntem departe de dorința de a face uz de drepturile noastre constituționale, inclusiv și din motivul că perioada ce urmează este deosebit de importantă pentru silvicultură și pentru viitorul nostru, influențat de dezvoltarea durabilă a pădurilor.
Totuși, suntem de părerea că toate aceste calomnii deja au depăşit limitele bunului simţ şi lovesc în bunele intenţii şi fapte promovate de către conducerea Agenţiei „Moldsilva”.
Noi, conducătorii entităţilor silvice din cadrul agenţiei, reiterăm susţinerea pentru acţiunile şi planurile de dezvoltare ale sectorului forestier, promovate de managementul superior al Agenţiei „Moldsilva” şi considerăm că toate aceste calomnii şi denigrări trebuie stopate urgent, inclusiv prin demersuri de rigoare în instanţele naţionale de judecată ale Republicii Moldova.
 
 

   

   

Adresa:
2001 Chişinău, b-d. Ştefan cel Mare 124
Tel:+373 (22) 27-23-06, 27-73-49
Fax: +373 (22) 27-73-45
Actualizat la: 17.09.2021
   Total vizitatori - 2622964
 
Acces Rapid