Prima    Contact    Subdiviziuni    Harta    Flux RSS    Widget Informer
imprimare
Prima / Comunicare / Comunicate de presa / Evaluarea efectivelor vânatului în fondul forestier

Evaluarea efectivelor vânatului în fondul forestier

12.01.2017   446 
 

În perioada 12 şi 13 ianuarie în fondul forestier național gestionat, inclusiv pe terenurile arendate, se desfășoară  evaluarea efectivelor de vânat.  În acest proces sunt implicați specialiștii întreprinderilor silvice subordonate în colaborare cu reprezentanţii  Inspectoratului Ecologic de Stat. Evaluarea efectivelor  de vânat, se efectuează în conformitate cu recomandările în vigoare (Instrucţiunile tehnice privind evaluarea efectivelor din fondul forestier administrat de Agenţia „Moldsilva" şi de calculare a propunerilor de recoltă, aplicînd  metoda observaţiilor directe. Rezultatele evaluării efectivelor de vînat, care vor reflecta situaţia reală asupra structurii efectivelor de vânat pe specii, sexe şi clase de vîrstă, va fi prezentat Agenţiei „Moldsilva" în luna februarie.

De menționat că evaluarea efectivelor de vânat este un proces extrem de complex ce vizează stabilirea numărului, calităţii, vârstei şi sexului vânatului, (animalelor sălbatice) la nivelul unui fond de vânătoare şi al fondului cinegetic national. Pe baza acestor  informaţii, poate fi calculată densitatea reală şi cea optimă a populaţiei, mărimea sporului anual şi stabilirea nivelului recoltei posibile şi reglarea proporţiei dintre sexe, dar şi determinarea mai precisă a cantităţilor şi structurii hranei complementare pentru perioada de iarnă.

Menționăm că principalele specii de vânat sedentar din fondurile de vânătoare gestionate sunt: cerbul comun, cerbul-cu-pete, mistreţul, căpriorul, fazanul. Astfel în rezultatul evaluării din anul 2016 a fost stabilit un număr estimativ de: cerb - 478; căprior - 6160; mistreț - 2097.

Viorica Caciuc, serviciul de presă

Contact: 022 277 288.

 

 

 

 
 

   

   

Adresa:
2001 Chişinău, b-d. Ştefan cel Mare 124
Tel:+373 (22) 27-23-06, 27-73-49
Fax: +373 (22) 27-73-45
Actualizat la: 22.05.2017
   Total vizitatori - 657669
 
Acces Rapid