Prima    Contact    Subdiviziuni    Harta    Flux RSS    Widget Informer
imprimare
Prima / Comunicare / Comunicate de presa / Acțiuni de ocrotire a plantelor cu regim special de protecţie

Acțiuni de ocrotire a plantelor cu regim special de protecţie

22.02.2018   641 
 

În contextul depistării cazurilor de recoltare și comercializare ilicită a plantelor vernale protejate de stat,  conducerea Agenției "Moldsilva" a emis un ordin privind măsurile de ocrotire a speciilor  de plante  cu regim  special de protecţie. Conform prevederilor ordinului, întreprinderile silvice subordonate în cooperare cu organele de poliţie, reprezentanţii agenţiilor şi inspecţiilor ecologice teritoriale, vor asigura respectarea legislaţiei în vigoare, monitorizînd permanent, locurile de creştere a plantelor vernale, în special Rezervaţiile Naturale de Stat "Codrii", "Pădurea Domnească", "Plaiul Fagului", "Prutul de Jos", precum şi în alte arii protejate din fondul forestier pentru a depista şi a contracara, contravenţiile, care vizează, colectarea şi comercializarea plantelor rare şi a părţilor acestora (flori, frunze, muguri, tulpini, ramuri, rădăcini, bulbi, rizomi) incluse în prezenta anexa_lista plante rare.docx, cu informarea ulterioară a Agenţiei "Moldsilva" pe fiecare  caz în parte.

Amintim că în perioada februarie-martie sunt înregistrate tot mai frecvent  cazuri de recoltare și comercializare ilicită a acestor plante cum ar fi:  ghiocelul, crocusul, brînduşa, dediţelul, ruscuţa primăvăratică, floarea vîntului, laleau pestriţă, laleaua  Biberstein, omătuţele. Iar punctele de comercializare sunt atît în municipiul Chişinău, cît şi pe traseele naţionale (Leușeni, Orhei, Călărași, Ungheni). Persoanele, care comit aceste  ilegalități în conformitate cu Codul Contravențional art.140 sunt sancționați cu o amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale.

Totodată, Agenția „Moldsilva" roagă respectuos cetățenii să se abțină de la colectarea acestor plante, iar în cazul observării a astfel de cazuri,  să apeleze linia fierbinte 022211-311.

 

 

Viorica Caciuc, serviciul de presă

Contact: 022 277 260.

 

 

 

 
 

   

   

Adresa:
2001 Chişinău, b-d. Ştefan cel Mare 124
Tel:+373 (22) 27-23-06, 27-73-49
Fax: +373 (22) 27-73-45
Actualizat la: 19.09.2018
   Total vizitatori - 1110329
 
Acces Rapid