Prima    Contact    Subdiviziuni    Întreprinderile silvice          
imprimare
Prima / Comunicare / Evenimente / Mesajul directorului Agenţiei „Moldsilva” Dumitru Cojocaru cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova

Mesajul directorului Agenţiei „Moldsilva” Dumitru Cojocaru cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova

26.08.2021   292 
 

 

Ziua statalităţii Republicii Moldova este, indiscutabil, cea mai importantă sărbătoare  naţională. Este evenimentul major ce dă sens luptei pentru independenţă, perioadelor vitrege ale istoriei ce ne-au călit caracterele şi paşilor mici dar siguri spre ceea ce ne doream cu toţii la acel sfârşit de secol zbuciumat.

Cetăţenii ţării noastre printre care se regăsesc şi silvicultorii Republicii Moldova, au meritat pe deplin să-şi trăiască visul libertăţii pe pământul apărat de hoardele nomade de către strămoşi şi de toţi cei care au jinduit lanurile mănoase de la orizonturi, muncite prin sudoarea frunţii şi păstrate cu sfinţenie pentru alte generaţii.

La ceas aniversar, la cei 30 de ani ai Republicii Moldova, trebuie să recunoaştem că avem o ţară mică şi dragă şi nouă ne stă în puteri să muncim pentru dezvoltarea ei şi bunăstarea poporului nostru. Eforturile sporite trebuie să ne ajute să trecem peste greutăţi, supărări şi deziluzii, pentru a aduce ţara noastră alături de alte state moderne, în care să ne dorim să trăim şi să ne vedem copiii şi nepoţii zâmbind fericiţi.

În numele întregii comunităţi de silvicultori vreau să vă asigur că munca noastră de a dezvolta fondul forestier va continua şi va lua amploare. Suntem decişi ca aportul nostru la statalitatea Republicii Moldova să reprezinte o contribuţie importantă la dezvoltarea florei şi faunei şi asigurarea vitalităţii pădurilor seculare.

În această zi solemnă ţin să felicit toţi cetăţenii ţării care făuresc viitorul prin fapte nobile şi care pun realizările  mai presus decât promisiunile.

La mulţi ani, Republica Moldova!

La mulţi ani oamenilor Ţării!

 

 

 
 

   

   

Adresa:
2001 Chişinău, b-d. Ştefan cel Mare 124
Tel:+373 (22) 27-23-06, 27-73-49
Fax: +373 (22) 27-73-45
Actualizat la: 15.10.2021
   Total vizitatori - 2700823
 
Acces Rapid