Prima    Contact    Subdiviziuni    Harta    Flux RSS    Widget Informer
imprimare
Prima / Viaţa pădurii / Ariile protejate

Ariile protejate

 

Ariile protejate prin valoarea naturală şi gradul redus al intervenţiei umane pe teritoriul lor sunt cele mai bune exemple şi modele pentru sistemele ecologice naturale şi seminaturale. Totodată, pentru a realiza tranziţia de la actualul model de dezvoltare la un model de dezvoltare durabilă este necesară cercetarea, cunoaşterea şi experimentarea teoriilor pentru implementarea conceptului de dezvoltare durabilă. Astfel, atât evaluarea şi monitorizarea stării capitalului natural, cât şi dezvoltarea cunoaşterii se poate realiza în cadrul unor zone pilot cum sunt ariile protejate.
Resursele naturale regenerabile (păduri, apă, sol etc.) şi neregenerabile (petrol, cărbune etc.), precum şi serviciile (controlul climei, al calităţii apei şi aerului etc.) asigurate de către componentele Capitalului Natural (CN) constituie unul dintre factorii cheie ai funcţiei de producţie a sistemelor economice şi de suport al dezvoltării sistemelor socio-economice.
Capitalul Natural şi componentele sale au o anumită capacitate productivă care trebuie cunoscută pentru a evita supraexploatarea şi, respectiv, o anumită capacitate de suport (parametru esenţial pentru a dimensiona corect presiunea antropică şi a evita deteriorarea). Pentru a garanta dezvoltarea socio-economica durabilă este absolut necesar să se asigure conservarea unei structuri diverse şi echilibrate a CN şi utilizarea resurselor şi serviciilor produse de acesta în limitele capacităţii de suport a componentelor sale. Astfel, conservarea Capitalului Natural presupune în principal menţinerea unui raport acceptabil intre ecosistemele naturale, seminaturale şi antropizate, cu menţinerea heterogenităţii în cadrul fiecărui tip de ecosisteme şi asigurarea conectivităţii intre aceste ecosisteme.
Pentru conservarea structurii ecologice la scara complexelor macroregionale de ecosisteme este necesar să se identifice configuraţia viabila a unui mozaic de ecosisteme naturale şi seminaturale care să includă toate tipurile de ecosisteme. Conectivitatea dintre diferitele tipuri de ecosisteme naturale şi seminaturale, asigurată prin coridoare naturale şi /sau obţinută prin diferite lucrări de reconstrucţie ecologică, este o condiţie fundamentala pentru atingerea obiectivelor conservării diversităţii habitatelor şi a sistemelor ecologice.
În spaţiile acestei matrice trebuie să se distribuie ecosistemele antropizate, ecosistemele urbane şi rurale, complexele industriale şi reţeaua rutieră. Ideal, toate aceste consideraţii trebuiesc puse în practică şi integrate în toate politicile şi strategiile sectoriale (agricultură, transporturi, industrie, turism etc.). Real, sistemele ecologice naturale se confruntă cu nenumărate ameninţări la adresa biodiversităţii şi în care există tendinţa degradării ireversibile a capitalului natural.
Astfel constituirea de arii protejate şi managementul eficient al acestora e o necesitate, deoarece: 
   • ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale şi seminaturale, care pot fi evaluate şi monitorizate, exprimând intr-o anumita măsura starea acestora la un moment dat;
   • ecosistemele naturale şi seminaturale reprezintă principalele componente ale capitalului natural, care asigură resursele şi serviciile care stau la baza dezvoltării socio-economice;
   • ariile protejate sunt zone în care se dezvolta cunoaşterea necesară pentru asigurarea tranziţiei la un model de dezvoltare durabilă;
   • ariile protejate sunt adevărate "săli de clasa în aer liber", in care oamenii pot fi educaţi cu privire la rolul naturii şi necesitatea conservării naturii şi a dezvoltării durabile.
La baza constituirii ariilor protejate a stat în primul rând faptul ca acestea satisfac nevoi ale oamenilor. Din necesitatea ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri de arii protejate, care se diferenţiază în principal funcţie de gradul de protecţie (sau gradul permis al intervenţiei umane) şi funcţie de scopul ariei protejate. S-au constituit astfel arii protejate care protejează cele mai naturale zone de pe glob, in care intervenţia omului este aproape inexistentă, dar şi zone în care intervenţia omului este prezentă, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanţă peisagistică şi culturală deosebită.
Conservarea ecosistemelor naturale şi îndeosebi a celor forestiere, constituie pentru Republica Moldova o problemă discutată pe parcursul întregului secol XX, care a trecut cu succes şi în secolul XXI. Primii paşi în această direcţie au fost întreprinşi încă în anul 1918, când Sfatul Ţării a votat legea de reformă agrară pentru Basarabia, trecută ulterior şi prin corpurile legiuitoare din Bucureşti. Prin această lege s-a dispus şi exproprierea pe seama statului a practic tuturor pădurilor private de pe teritoriul fostei provincii Basarabia. Astfel, din totalul de 230 mii ha, circa 200 mii ha erau gestionate de stat, iar circa 30 mii ha au rămas ca păduri comunale/private. Aceasta a stopat într-o careva măsură procesul de exterminare a pădurilor şi în general a ecosistemelor naturale. Apoi au continuat acţiunile din anul 1937, când s-au luat sub protecţie 13 trupuri de pădure valoroase, fiind declarate monumente ale naturii din Basarabia, din 1958, când au fost supuse regimului de arii protejate 12,6 mii ha (inclusiv sectoarele de pădure "Lozova", "Căpriana", "Rădeni", "Cărbuna", "Hîrbovăţ"), aprobarea Hotărârii Consiliului de Miniştri al RSSM nr. 5 din 08.01.75, prin care sub protecţia statului au fost luate 37 mii ha de obiecte şi complexe naturale. Ultima a stabilit un regim strict de gospodărire a obiectelor respective, care a avut în general şi un efect benefic asupra stării ariilor protejate.
Concomitent cu noile realităţi politice şi economice care au demarat la începutul anilor nouăzeci, aderarea Republicii Moldova la diferite acorduri şi convenţii internaţionale, a apărut şi necesitatea de reformare a sistemului existent de conservare a ecosistemelor naturale. Astfel, la propunerea Ministerului Mediului a fost adoptată Legea nr. 1538-XIII din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat, care prevedea extinderea ariilor protejate până la 66,5 mii ha. Caracteristic pentru noua reţea de arii naturale protejate de stat este faptul, că 92,1 % din suprafaţa totală a acestora sunt amplasate în fondul forestier (tabelul 1), ceea ce reprezintă 15,3% din suprafaţa fondului forestier şi circa 17% din păduri.

Tabelul 1. Repartiţia pe categorii şi suprafeţe a ariilor naturale protejate de stat amplasate în limitele fondului forestier gestionat de autorităţile silvice de stat

Nr. d/o 

Denumirea categoriilor de arii protejate 

Numărul obiectelor 

Suprafaţa ocupată,  ha

1.

Rezervaţii naturale de stat

5

19378

2.

Monumente ale naturii

32

785,2

a) geologice şi paleontologice

20

660,3

b) botanice

12

124,9

3.

Rezervaţii naturale

60

7791

a) silvice

51

5001

b) plante medicinale

8

2740

c) mixte

1

50

4.

Rezervaţii peisagistice

40

32804,4

5.

Rezervaţii de resurse

4

478

TOTAL:

141

61236,6

Conform evidenţelor amenajamentelor silvice, studiilor speciale realizate în domeniu, se constată că starea actuală a unei părţi considerabile de obiecte din cadrul fondul ariilor naturale protejate cu profil forestier (FANPF) este nesatisfăcătoare.
În ecosistemele forestiere supuse conservării, rolul de bază, rolul stabilizator şi definitoriu îi revine vegetaţiei lemnoase - arboretului. De starea, compoziţia, consistenţa acestuia depinde direct starea păturii erbacee şi a altor componente ale ecosistemelor forestiere, care constituie de multe ori obiectul conservării. Este evident, că sub nişte arborete derivate, brăcuite etc. compoziţia păturii erbacee diferă esenţial din punct de vedere specific şi cantitativ comparativ cu arboretele normale şi de aici porneşte una din principalele cauze a numărului impunător de specii de plante pereclitate, aflate sub pericolul dispariţiei.
Reţeaua FANPF cuprinde şi unele suprafeţe care nu corespund în total scopului de conservare: plantaţii de nucifere, de arbori şi arbuşti fructiferi, salicacee, terenuri arabile etc.
O pondere esenţială o au obiectele FANPF în care nu este clar definit obiectul conservării şi reieşind din acesta este practic imposibil de stabilit regimul adecvat de gospodărire. Inactivitatea are practic aceleaşi consecinţe ca şi activităţile necorespunzătoare - degradarea ecosistemelor, pierderea obiectului conservării etc. Aceasta se referă îndeosebi la obiectele noi supuse regimului de conservare în anul 1998, în majoritatea din care practic nu s-au efectuat cercetări privind nivelul iniţial („zero") al stării ecositemelor naturale supuse regimului de conservare, precum şi monitorizarea evoluţiei ulterioare a acestora. 
Un alt aspect extrem de important în caracterizarea arboretelor supuse regimului de conservare este repartiţia acestora conform caracterului actual al tipului de pădure. Astfel, din suprafaţa totală a ariilor naturale protejate forestiere ponderea arboretelor natural-fundamentale constituie doar 45,8% (figura 4.5). Din arboretele derivate (30,3%) circa 50% alcătuiesc arboretele total derivate, în care practic lipsesc speciile de bază silvoformante (stejar, gorun, plop etc.). Datele respective confirmă necesitatea efectuării unor lucrări complexe de reconstrucţie a arboretelor necorsepunzătoare scopurilor puse în faţa ariilor naturale protejate.
Analiza repartiţiei pe specii a teritoriilor din cadrul ariilor naturale protejate demonstrează prezenţa masivă a speciilor introducente (salcâm, glădiţă, arţar american, răşinoase etc.), care au o pondere generală de peste 10% (fig. 4.6). Acestea suprafeţe sunt necesare sau de supus lucrărilor de reconstrucţie, sau de exclus în general din cadrul fondului ariilor naturale protejate de stat şi de înlocuit cu suprafeţe corespunzătoare.      

Description: http://www.moldsilva.gov.md/img/fig_11.PNG
Figura 1. Analiza comparativă a caracterului actual al tipului de pădure

Un pericol deja recunoscut pentru starea şi continuitatea ecosistemelor din cadrul FANPF îl constituie arţarul american (Acer negundo L.), care are un comportament foarte agresiv, datorat capacităţilor deosebite de regenerare/înmulţire. Ocupând iniţial lizierile pădurilor, spaţiile limitrofe căilor de acces etc., acesta înaintează treptat şi în masivele forestiere pe măsură ce se micşorează consistenţa arboretelor provocată de diferiţi factori degradanţi (uscări, atacuri de boli şi dăunători, intervenţii silviculturale neadecvate etc.). Conform evidenţelor silvice suprafaţa acestei specii în cadrul FANPF constituie circa 120 ha sau 0,2% din teritoriul acestora, fiind caracteristică în special ecosistemelor de luncă. Circa 70% din suprafaţa ocupată de arţarul american în cadrul FANPF este concentrată în RNS „Pădurea Domnească". 

Description: http://www.moldsilva.gov.md/img/fig_12.PNG 
Figura 2. Analiza comparativă a repartiţiei pe specii

Situaţia actuală atestată în cadrul ariilor naturale protejate de stat forestiere (FANPF) este rezultatul unui cumul de factori determinanţi (starea iniţială a arboretelor incluse în FANPF, calitatea activităţilor de gestionare/gospodărire etc.).
Reieşind din informaţia expusă anterior referitor la starea fondului ariilor protejate forestiere se poate de menţionat:
   • prezenţa unor suprafeţe esenţiale cu specii introducente, necaracteristice ecositemelor naturale din Republica Moldova (peste 10%);
   • ponderea semnificativă a arboretelor derivate şi artificiale (circa 54%);
   • lipsa unui concept clar privind modalitatea asigurării continuităţii arboretelor din cadrul ariilor naturale protejate;
   • necorespunderea majorităţii obiectelor forestiere componente ale FANPF amenajamentelor silvice în raport cu suprafaţa, parcelarul, încadrarea în ocoale şi întreprinderi silvice etc. şi drept consecinţă - delimitarea inadecvată în teren;
   • includerea în cadrul FANPF a  unor suprafeţe care nu corespund totalmente scopului de conservare (plantaţii de nucifere, de arbori şi arbuşti fructiferi, salicacee, terenuri arabile etc.);
   • lipsa unor studii/cercetări privind nivelul iniţial („zero") al stării, componenţei floristice şi faunistice a majorităţii obiectelor din cadrul FANPF; 
   • repartiţia neuniformă a reţelei de arii protejate forestiere pe teritoriul ţării (circa 60% în zona centrală, 35% în zona de nord şi doar 5% în zona de sud);
   • nedefinirea clară a obiectului conservării şi modalităţii asigurării condiţiilor optime de conservare şi dezvoltare;
   • colaborarea interdepartamentală insuficientă în domeniul conservării, dezvoltării, cercetării

 Ghid_Management_operational_al_Ariilor_Protejate_R.Moldova_2013.pdf

 Ghid_Monitorizarea_Managementului_Ariilor_Protejate_R.Moldova.pdf

Ghid_Planul_de_Management_al_Ariilor_Protejate_2013.pdf

Recomandari_Sistemul_National_de_Categorii_a_Ariilor_Protejate.pdf

Ghid_Managementul_Conservarea_Ariilor_Protejate_R.Moldova.pdf

Managementul_Vizitatorilor_in_jurul_Arilor_Protejate_2013.pdf

 

 

   

   

Adresa:
2001 Chişinău, b-d. Ştefan cel Mare 124
Tel:+373 (22) 27-23-06, 27-73-49
Fax: +373 (22) 27-73-45
Actualizat la: 26.04.2017
   Total vizitatori - 643203
 
Acces Rapid