print
Ora Pămîntului
29.03.2019
287

Agenția „Moldsilva", se alatură evenimentului „Ora Pământuluiˮ - cea mai largă acțiune ecologică, marcată în peste 7000 de orașe din circa 180 de țări ale lumii, care se va desfășura sâmbătă, 30 martie 2019.

Această inițiativă a fost lansată în 2007 la Sydney, Australia, cînd autoritățile și locuitorii orașului au luat atitudine față de amenințarea pe care o prezintă schimbările climatice pentru planeta Pământ. Atunci, două milioane de persoane au deconectat concomitent luminile în semn de susținere a acțiunii împotriva încălzirii globale. Astfel evenimentul are drept scop sensibilizarea populației față de problemele de mediu, cum ar fi consumul irațional de energie electrică, care este una din cauzele accelerării schimbărilor climatice, resimțite tot mai mult în ultimii ani.

Evenimentul „Ora Pământuluiˮ care a devenit o tradiție și în Republica Moldova, constă în deconectarea luminilor, în mod simbolic, timp de o oră, pentru a atrage atenția asupra necesității reducerii impactului negativ al activității umane asupra mediului înconjurător.

În acest context, facem un apel către angajații entităților subordonate de a deconecta luminile și aparatele electrocasnice neesențiale în intervalul de timp 2030-2130.

„Ora Pământuluiˮ amintește faptul că fiecare persoană, oricând și oriunde s-ar afla, poate contribui la protejarea mediului reducând consumul excesiv de energie, nu doar în această zi, ci pe parcursul întregului an.

 

29.03.2019

Date de contact:

Serviciul relații publice și informare

Contact: 067555200

 

 

 

Tel +373 (22) 27-23-06, 27-73-49
Fax +373 (22) 27-73-45
Copyright © 2019 Agentia MOLDSILVA Toate drepturile rezervate.