Prima / Comunicare / Evenimente /
Problemele cinegetice discutate în cadrul unei ședințe de lucru cu specialiștii români
Problemele cinegetice discutate în cadrul unei ședințe de lucru cu specialiștii români 3917
La invitația Agenției Moldsilva la Chișinău timp de cîteva zile s-a aflat prodecanul facultății de silvicultură de la Universitatea Transilvania din Brașov, Ovidiu Ionescu, care este și specialist în cinegetică. Cu scopul de a colabora în sectorul cinegetic și de a face schimb de opinii pe marginea problemelor existente, expertul a vizitat cele doua Centre Republicane de Reproducere a Cerbului Nobil și zimbrăria de la Rezervația "Pădurea Domnească" astfel s-a reusit identificarea unor soluții privind situația sectorului cinegetic din Republica Moldova și adaptarea la normele internaționale. În același context expertul român a avut o ședinta de lucru cu specialiștii Serviciului pază, protecția pădurii și gospodăria cinegetică Agenția Moldsilva și cu cei de la întreprinderile silvo-cinegetice. Ovidiu Ionescu a menționat că: " Republica Moldova are un potențial foarte mare și un teren productiv de a dezvolta acest sector dar din punct de vedere al modului în care sunt gestionate terenurile de vînătoare sunt mai multe lucruri de facut, în prezent cea mai stringentă problemă la acest capitol este numarul foarte mare de lupi în pădurile Republicii Moldova, în România sunt aproximativ 6000 de urși și 3000 de lupi asta în condițiile în care la 10 mii ha de pădure sunt admiși 1-2 lupi pentru a nu creea pagube, acest lucru este valabil și pentru Republica Moldova" a explicat expertul. Acum în țara noastră sunt peste 70 de lupi. Lupul este un animal protejat de Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi habitatelor naturale din Europa adoptată la Berna în 1979. Acestă problemă e rezolvată în România s-a apelat la derogarea Convenției prin internmediul Ministerului Mediului, departamentul pădurilor care a monitorizat și colectat informații, materiale privind nivelul pagubelor cu scopul de a ține numarul lupilor sub control.
|


3917 














