Prima / Comunicare / Noutăţi /
Pînă în anul 2018, suprafeţele cu vegetaţie forestieră vor fi extinse cu 13 mii ha
Pînă în anul 2018, suprafeţele cu vegetaţie forestieră vor fi extinse cu 13 mii haÎn perioada 2014-2018 suprafețele cu vegetație forestieră din Republica Moldova vor fi extinse cu circa 13 mii de ha. O hotarîre în acest sens a fost aprobată de către Guvernul Republicii Moldova. Mai multe instituții vor fi responsabile de anumite domenii și etape în procesul de implimentare al proiectului. Agenția "Moldsilva" va realiza activitățile de împădurire prin: creșterea materialului săditor, efectuarea lucrărilor de plantare a terenurilor degradate, fîșiilor de protecție a apelor și bazinelor de apă. Pentru extinderea suprafeţelor cu vegetaţie forestieră vor fi crescuţi şi sădiţi peste 68 mln de puieţi de arbori şi arbuşti. Scopul acestui proiect este micşorarea suprafeţelor terenurilor degradate, extinderea fîşiilor de protecţie a apelor rîurilor şi bazinelor de apă, a fîşiilor de protecţie a terenurilor agricole. În acest context, va fi acordată o atenție sporită acțiunilor de menținere a culturilor silvice și de intensificare a pazei contra taierilor ilicite, a pășunatului ilegal al animalelor, precum și de prevenirea altor încălcări ale legislației silvice și de protecție a mediului. Costul estimativ al acestui proiect este de peste 294 mln de lei, banii vor fi alocaţi din contul mijloacelor prevăzute în bugetul de stat, din Fondul Ecologic Naţional, din donaţii internationale. În prezent în Republica Moldova vegetația forestieră și fondul forestier constituie 462,7 mii ha sau 13,7% din suprafața țării, din care fondul forestier ocupă o suprafață de 419,2 mii ha (12,4% din teritoriul țării), inclusiv pădurile - 374,8 mii ha (gradul de împădurire a teritoriului constitue 11,1%). Din cauza gradului insuficient de împădurire a teritoriului țării se înregistrează intensificarea proceselor de eroziune a solului și de alunecare a terenurilor, de schimbare nefavorabilă a regimului hidrologic, aridizarea continuă a condițiilor de mediu.
Viorica Caciuc, serviciul de presă Contact:022 277 288; 069141201.
|