Prima    Contact    Subdiviziuni    Întreprinderile silvice          
imprimare
Prima / Comunicare / Comunicate de presa / DEZVOLTAREA PEPINIERELOR SILVICE VIZATĂ ÎN FORMATUL UNEI MESE ROTUNDE

DEZVOLTAREA PEPINIERELOR SILVICE VIZATĂ ÎN FORMATUL UNEI MESE ROTUNDE

06.06.2023   303 
 
Agenţia „Moldsilva” a organizat la 6 mai, curent, masa rotundă „Accente și particularități la dezvoltarea pepinierelor silvice în contextul realizării Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor”. Această activitate este dedicată Zilei Mondiale a Mediului şi se include în măsurile preconizate pentru săptămâna 5-10 iunie, care a fost denumită simbolic „Săptămâna Verde”.
Reuniunea conducătorilor entităţilor silvice din cadrul Agenţiei „Moldsilva” a fost găzduită de către Întreprinderea de Stat „Întreprinderea pentru Silvicultură Telenești”, în scopul evaluării dezvoltării culturilor în cadrul Centrului de creştere şi reproducere a materialului săditor şi preluarea experienţei avansate pentru implementare în sectorul forestier. Importanţa pepinierelor silvice în această perioadă, este dictată de angajamentele silvicultorilor şi a întregii societăţi în cadrul Programul Naţional de Extindere și Reabilitare a Pădurilor. Acest proiect naţional prevede extinderea terenurilor împădurite cu cel puţin 145 000 ha în următorii 10 ani, iar reuşita lui ţine nu doar de cooperare şi implicare la nivel de societate, dar şi de calitatea materialului semincer cultivarea şi îngrijirea puieţilor din pepinierele silvice.
Prezent la eveniment, secretarul de stat de la Ministerul Mediului Aliona Rusnac, a menţionat importanţa calităţii culturilor silvice din pepiniere şi a solicitat silvicultorilor responsabilitate în activităţile desfăşurate. Aliona Rusnac a mai menţionat că actualmente există un dialog constructiv cu partenerii de dezvoltare, iar ramura silvică beneficiază de susţinere şi prin intermediul unor proiecte internaţionale.
Valeriu Caisîn directorul Agenţiei „Moldsilva”, printre aspectele importante ale procesului de cultivare a puieţilor forestieri în pepiniere, a subliniat calitatea şi originea seminţelor forestiere. În context au fost trecute în revistă o serie de măsuri ce vor facilita atenuarea problemei materialului semincer, în condiţiile când fructificarea unor specii autohtone de arbori nu pot asigura cu regularitate calitatea necesară de seminţe forestiere.
Discuţiile şi abordările din cadrul acestei mese rotunde au fost succedate de evaluarea calităţii culturilor silvice, nemijlocit în pepiniera forestieră a Întreprinderii de Stat „Întreprinderea pentru Silvicultură Telenești”. Printre soluţiile identificate de silvicultori pentru sporirea calităţii şi cantităţii de puieţi s-a discutat despre posibilitatea de irigare a plantaţiilor din pepiniere, sporirea nivelului de mecanizare a lucrărilor în cadrul pepinierelor silvice, sau organizarea proceselor tehnologice în corespundere cu tehnologiile avansate.
Entităţile silvice din cadrul Agenţiei „Moldsilva” au creat semănături în pepinierele silvice pe o suprafaţă de circa 160 ha, astfel încât 33 mln de puieţi să fie plantaţi în toamna curentă.
 
 

   

   

Adresa:
2001 Chişinău, b-d. Ştefan cel Mare 124
Tel:+373 (22) 27-23-06, 27-73-49
Fax: +373 (22) 27-73-45
Actualizat la: 23.05.2024
   Total vizitatori - 4480359
 
Acces Rapid