Silvicultorii acordă atenție sporită culturilor silvice plantate pe parcursul anilor 2022-2024 în cadrul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor. Suprafețele ce solicită implicarea personalului silvic reprezintă terenurile Autorităților Publice Locale, cele din fondul forestier, dar și ale altor deținători precum ar fi ”Apele Moldovei”, de aceea o parte din angajații întreprinderilor silvice teritoriale din cadrul Agenției ”Moldsilva” s-au concentrat pe lucrările de îngrijire. Acestea se realizează manual sau mecanizat, în funcție de teren, complexitatea lucrărilor și starea solului, iar uneori se poate interveni și cu produse de uz fitosanitar pentru combaterea buruienilor. Responsabilitatea silvicultorilor pentru îngrijirea culturilor silvice este justificată de îndeplinirea indicatorilor stabiliți în cadrul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, ce vizează crearea și reabilitarea pădurilor pe o suprafață de 145 000 ha. Această inițiativă a Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, a fost asumată spre realizare de către silvicultori, cu susținerea societății, prin implicare în campaniile de plantare.