Prima    Contact    Subdiviziuni    Întreprinderile silvice          
imprimare
Prima / Comunicare / Evenimente / Soluţiile ecoturismului – în acţiune

Soluţiile ecoturismului – în acţiune

25.08.2021   1044 
 

 

Desfăşurarea şi ecourile festivalului Lupilor de la Zimbrăria din Pădurea Domnească aduc o mostră clară de promovare a tradiţiilor seculare, a autenticului acestor meleaguri şi a spiritului de cooperare şi organizare.

Este important să menţionăm că asemenea evenimente inedite, cu implicarea  societăţii civile, silvicultorilor şi fondului forestier au devenit posibile şi datorită unei strategii a Agenţiei „Moldsilva”, din iunie 2020, de dezvoltare a ecoturismului.

Pentru a materializa pași concreți într-un domeniu de perspectivă şi  a dezvolta ecoturismul în ariile naturale protejate de stat, Agenţia „Moldsilva” a semnat, vara trecută, acorduri de colaborare cu Consiliile Raionale Ungheni, Strășeni, Glodeni și Cahul.

Aspectele dezvoltării ecoturismului, numit și turismul “verde”, sunt caracterizate printr-o utilizare corespunzătoare a resurselor naturale și locale și furnizează o experiență unică, de vacanță pentru turiști, această formă motivațională de turism având și scopul de a respecta și conserva mediul înconjurător. 

Turismul ca activitate economică, poate cauza și pagube ariilor naturale protejate de stat, în special dacă nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce şi mari beneficii. Dacă acest tip de turism este planificat şi administrat pentru a fi durabil, poate fi un avantaj benefic, mai ales dacă se respectă caracterul special al ariei, încât pagubele şi poluarea să fie minime. 

Astfel că muzica și voia bună de la „Pădurea Domnească”, programul artistic cu participarea Lupilor lui Alex Calancea, Surorilor Osoianu, mai multor ansambluri și formații raionale și naționale, Hora satului din Movileni, Drumețiile la Cuhnești la Atelierul lui Alexei Vidrașco şi multe alte activităţi autentice şi frumoase au devenit posibile şi datorită deciziilor juste şi oportune de la Agenţia „Moldsilva”.

În condiţiile de odihnă şi voie bună pentru participanţii la acest minunat festival, organizatorii au ţinut cont şi de respectarea măsurilor necesare de prevenire şi combatere a infecţiei COVID-19, iar prezenţa la deschiderea oficială a directorului Agenţiei „Moldsilva” Dumitru Cojocaru şi a preşedintelui raionului Glodeni Ion Cojocari sunt o mărturie în plus despre atitudinea autorităţilor.

 

 
 

   

   

Adresa:
2001 Chişinău, b-d. Ştefan cel Mare 124
Tel:+373 (22) 27-23-06, 27-73-49
Fax: +373 (22) 27-73-45
Actualizat la: 23.05.2024
   Total vizitatori - 4480329
 
Acces Rapid