Prima    Contact    Subdiviziuni    Întreprinderile silvice          
imprimare
Prima / Comunicare / Evenimente / Mesajul directorului Agenţiei „Moldsilva” cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou

Mesajul directorului Agenţiei „Moldsilva” cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou

22.12.2023   675 
 

Dragi silvicultori, stimaţi veterani ai ramurii silvice şi membri ai familiilor silvicultorilor,

Atmosfera festivă a frumoaselor sărbători de Crăciun şi magia trecerii dintre ani,  vine să ne aducă un prilej mai deosebit al împlinirilor şi planurilor de viitor. Anii care se perindă ne fac mai bogaţi în experienţă de viaţă, mai înţelepţi în decizii, dar  şi  mai cutezători.

Pentru silvicultorii Republicii Moldova, anul 2023, va intra în istorie drept anul deciziilor asumate şi acţiunilor evidente şi clare, în efortul asumat de întreaga ţară, de împădurire şi reîmpădurire a teritoriului naţional. Iniţiativa benefică a preşedintelui nostru, doamna Maia Sandu, de împădurire şi reabilitare a pădurilor pe parcursul a 10 ani (2023-2032), conform căreia vom beneficia cu toţii de circa 145 000 ha de păduri noi, vine să certifice o nouă realitate. Este o altă abordare a autorităţilor din Republica Moldova şi o realitate plauzibilă ce ne-a adus mentalitatea de „Generaţie a pădurii” şi care ne motivează de la mic la mare să plantăm moşia strămoşească.

Şi în toamna acestui an silvicultorii au ştiut să convingă prietenii, rudele, şi toţi cei cointeresaţi, de ideea nobilă a pădurilor ce iau naştere din acţiunile comunităţii. Zilele de weekend au fost adevărate exemple de atitudine civică, prin participarea masivă a societăţii, or circa 12 000 de persoane (unele care au mers repetat sau de mai multe ori la plantări) nu pot fi convinse doar prin lozinci şi simplu îndemn. Silvicultorii au fost primii, care prin exemplu personal, cotidian, au contribuit la realitatea de 24 000 000 de puieţi plantaţi şi peste 7000 ha - suprafaţa de plantări în toamna 2023, pe terenurile Autorităţilor Publice Locale şi în fondul forestier.

Anume aceste fapte şi această nouă realitate pentru ţara noastră, mă fac să fiu mândru de întreaga Comunitate a Silvicultorilor şi să vă asigur de respectul autorităţilor statului şi al meu personal. Pentru că aţi ştiut să puneţi datoria mai presus decât confortul personal şi aţi dat exemple de adevărat profesionalism, meritaţi stimă şi respect profund.

Cu ocazia deosebitelor Sărbători de Crăciun şi Anul Nou, dar şi tradiţiilor izvorâte din tezaurul nostru naţional şi secular, vă doresc să aveţi parte de toate împlinirile la care aspiraţi. În noul an să vă călăuzească sănătatea, belşugul şi fericirea. Să aveţi armonie în casele Dumneavoastră şi să fiţi mereu aproape de toţi cei dragi.

La mulţi şi fericiţi ani, dragi silvicultori!

Cu deosebit respect dr. Valeriu Caisîn

 

 
 

   

   

Adresa:
2001 Chişinău, b-d. Ştefan cel Mare 124
Tel:+373 (22) 27-23-06, 27-73-49
Fax: +373 (22) 27-73-45
Actualizat la: 21.03.2025
   Total vizitatori - 5315479
 
Acces Rapid