Prima    Contact    Subdiviziuni    Întreprinderile silvice          
imprimare
Prima / Comunicare / Evenimente / Dialog moldo-american axat pe proiecte utile fondului forestier

Dialog moldo-american axat pe proiecte utile fondului forestier

29.04.2024   173 
 
Conducerea Agenției ”Moldsilva” a avut o întrevedere de lucru cu reprezentanții Serviciului Forestier American, aflați în vizită în Republica Moldova în perioada 22-26 aprilie, curent, cu ocazia derulării unor proiecte benefice fondului forestier din țara noastră.
Părțile implicate în dialog au evidențiat necesitatea continuării cu succes a colaborării bilaterale, prin implementarea proiectelor ce vizează dezvoltarea turismului în ariile protejate, crearea unui centru seminologic pentru multiplicarea speciilor și dezvoltarea pepinierelor de la întreprinderile silvice.
Colaborarea cu Serviciul Forestier American a contribuit la modernizarea Pepinierei silvice de la Hîrbovăț, iar la Răzeni a fost organizat trainingul pentru silvicultori, salvatori și pompieri la tema prevenirii și contracarării incendiilor de vegetație.
Pe parcursul a patru zile de activități, participanții au fost instruiți despre tehnici și metode specifice în misiunile de localizare și lichidare a focarelor de vegetație. Totodată, s-a elaborat un plan de acțiuni în vederea lichidării focarelor de ardere și gestionarea resurselor implicate în acest proces, iar participanții au exersat situații tactice inedite, propuse de formatorii de peste ocean.
Cooperarea cu partenerii americani contribuie la sustenabilitatea fondului forestier, inclusiv prin utilitatea asistenței multilaterale la instruirea cadrelor și principiile de promovare și dezvoltare a pădurilor.
 
 

   

   

Adresa:
2001 Chişinău, b-d. Ştefan cel Mare 124
Tel:+373 (22) 27-23-06, 27-73-49
Fax: +373 (22) 27-73-45
Actualizat la: 23.05.2024
   Total vizitatori - 4490208
 
Acces Rapid