print
Mesajul directorului Agenţiei „Moldsilva” cu prilejul Zilei Silvicultorului
16.09.2022
527

Stimaţi silvicultori, veterani ai ramurii silvice şi prieteni ai pădurii,

Mă adresez Dumneavoastră cu ocazia unui eveniment ce ne-a călăuzit paşii spre orizonturile cunoaşterii, ne-a marcat alegerea profesiei transformând-o în vocaţie şi  ne-a ghidat pe cele mai dificile, dar interesante poteci ale destinului. Probabil mulţi dintre noi, atunci când am intuit dragostea pentru haina verde a meleagului natal, am fost absolut conştienţi că este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să delimitezi cumva pasiunea pentru pădurile ţării, dorul de părinţi şi iubirea de neam, deoarece toate aceste elemente indispensabile formau glia strămoşească. Acolo unde ne naştem, facem primii paşi în viaţă, construim o casă, săpăm o fântână şi plantăm un arbore sau o pădure.

Aceste gânduri ne-au convins, ani de-a rândul, că munca noastră este apreciată şi viitorul îmbracă şi haina pădurilor pe care le are ţara. Noi am moştenit arbori seculari de la strămoşii strămoşilor noştri şi e de datoria noastră să lăsăm generaţiilor viitoare acelaşi tezaur forestier, îngrijit prin truda neostenită a silvicultorilor.

Provocările pe care le trăim astăzi prin intermediul profesiei sunt mai multe şi mai dificile ca niciodată. Pădurea a oferit, de-a lungul timpului, multiple bunuri şi servicii societăţii umane. Încercarea de a stabili priorităţi artificiale pentru unele din acestea, va genera crize, iar criza energetică este o dovadă în acest sens. Depăşirea acestei crize cere organizare bună şi disciplină. Ştim cu toţii că pădurea ne-a servit drept scut secole de-a rândul, iar acum cere ajutor şi organizare. Cunoaştem că mulţi nu rezistă. Dar vor rezista cei puţini care prin camaraderie şi idealuri comune vor fi, în cele din urmă, mulţi şi puternici.

Programul Naţional de Împădurire, cel care urmează să ne mobilizeze în următorii zece ani, este în primul rând o şansă. O şansă uriaşă pentru a reabilita bunul nume al silvicultorului, care a servit drept paravan pentru pofte nesăbuite şi fapte nedemne la care s-au dedat unii dintre foştii noştri colegi.

Ce poate fi mai frumos decât să ne dorim spor la muncă şi sănătate pentru a cunoaşte peste ani adevărata faţă a pădurilor noastre, îmbogăţite cu 100000 ha de fond forestier. Oare nu se merită să muncim cu abnegaţie pentru a lăsa o ţară cu păduri urmaşilor noştri?

La ceas aniversar vreau să vă urez să aveţi parte de multă sănătate şi să credeţi neclintit în idealurile ce pot face cu adevărat schimbarea. Să-i aveţi sănătoşi şi împliniţi, alături de Dumneavoastră, şi pe membrii familiilor, care vă sunt sprijin în toate şi fac parte din marele arbore genealogic al silviculturii naţionale.

La mulţi ani silvicultorilor!

La mulţi ani pădurilor acestui meleag!

Cu deosebit respect Valeriu Caisîn

Tel +373 (22) 27-23-06, 27-73-49
Fax +373 (22) 27-73-45
Copyright © 2024 Agentia MOLDSILVA Toate drepturile rezervate.